54 DE SOLUȚII INOVATIVE DE ECONOMIE CIRCULARĂ FINANȚATE PRIN PROIECTUL C-VOUCHER

C-Voucher este un accelerator de soluții inovative pentru economia circulară în cadrul căruia au fost asistate și finanțate până în prezent 54 de proiecte, localizate în peste 20 de țări.

Pe parcursul celor 3 ani de implementare au fost lansate 4 apeluri de finanțare dedicate mediului de afaceri. În cardul acestora cele 54 de firme selectate au beneficiat de vouchere de inovare și servicii suport în valoare de 4,2 milioane de euro. Finanțarea, asigurată din programul de cercetare – dezvoltare  – inovare al Comisiei Europene, Horizon 2020, a fost adresată companiilor a căror activitate corespunde industriilor prelucrătoare sau domeniului agro-alimentar, textil, al apei și sănătății.

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest face parte din consorțiul proiectului C-Voucher, alături de alte agenții de dezvoltare, acceleratoare de afaceri și clustere din șase state europene.

Cele doua tipuri de programe de accelerare derulate între 2019 și 2021 au beneficiat de un buget total de 4,2 milioane de euro, constând în vouchere de inovare sub forma de grant nerambursabil și un pachet integrat de servicii suport asigurat de organizațiile partener în proiect, constând în asistență de tip coaching din partea unor experți în design-thinking, mentorat în afaceri și de asistență pentru identificarea de oportunități de finanțare pentru continuarea implementării soluției circulare.

A. Program de Accelerare pentru dezvoltarea de soluții circulare: 12 soluții circulare au fost dezvoltate și testate prin servicii de tehnologie contractate prin vouchere de inovare de 60.000 euro fiecare și au beneficiat de un pachet integrat de servicii suport:

2020

6 SMEs to onboard second round of the Circularity Programme – C-Voucher

C-VoUCHER is happy to announce the first 6 innovative SMEs that will join the second round of the Circularity Programme! The selection process took place at the end of a two-day bootcamp in Paris. 13 pre-finalists went through a day of coaching sessions with consortium partners, business experts and designers-in-residence – circular business model consultants, assigned to each one of them.

2019

First 6 SMEs to onboard C-VoUCHER Circularity Program – C-Voucher

C-VoUCHER is happy to announce the first 6 innovative SMEs that will join the program! The selection process took place at the end of a two-day bootcamp last week in Santiago de Compostela, Spain. After pitching their circular economy models to external jurors the final 6 SMEs were selected.

Două din aceste soluții au fost dezvoltate în România de către firme de succes:

  • Fibrex Co – soluție de reutilizare a deșeurilor din fibră de sticlă în producția de căzi de baie și piscine:

Circular Economy in the Composite Industry – C-Voucher

Fibrex Co. SRL have identified opportunities for implementing circular economy solutions in the composite industry that will significantly reduce their environmental impact, as well as the amount of waste materials that they produce. The company was founded in Romania in 1997, and it currently employs 146 people, reporting an annual turnover of 3.5 million euros.

  • Katty Fashion – soluție de Zero Deșeuri în domeniul confecțiilor textile prin tehnologie digitală 3D.

Katty Fashion: how to make fashion circular in Romania – C-Voucher

This is the story of Katty Fashion, one of the SMEs participating in our acceleration program. C-VOUCHER is proud to be able to help this company to make a real difference in the fashion industry. Circular models can be used in a whole range of market sectors.

B. Program de Adoptare de soluții circulare

42 de planuri de afaceri pentru soluții circulare incipiente au fost elaborate prin vouchere de 15.000 euro fiecare:

2021

Meet the 24 beneficiaries from C-Voucher 2nd Open Call for Adopters! – C-Voucher

Get to know the names of the 24 projects that were selected as champions of C-Voucher second Open Call for Adopters of Circular Economy. Finalists took part in a the 3-month Circularity Value Replication Programme, and have received €15,000 and access to the support of a Designer-in-Residence and coaching sessions with business and funding experts.

2020

Winners of C-VoUCHER’s 1st Open Call for Adopters – C-Voucher

The major challenge within the circular economy approach is answering the question: how to make the operations more resource-efficient. C-VoUCHER’s Circularity Value Replication Programme is a 3-month programme aimed at SMEs willing to adopt or get inspired by the Circularity Solutions already developed within C-VoUCHER’s project or by the Circular Economy Building Blocks.

Trei din aceste soluții au fost pregătite de firme din România:

  • Tailor Studio – echipamente de protecție inteligente bazate pe fibre naturale;
  • Transylvania Brew – reutilizarea reziduurilor din producția de cidru pentru obținerea altor produse alimentare;
  • Mâncare cu Suflet – sosieră comestibilă pentru serviciile de catering.

Comunitatea C-Voucher și Programul de Calibrare

Optimizarea și reutilizarea deșeurilor, utilizarea materiilor prime bio-degradabile, prelungirea ciclului de viață al produselor, soluțiile digitale pentru managementul deșeurilor în industrie, platformele de partajare a resurselor sunt câteva dintre tematicile abordate în aceste proiecte inovative. Vă invităm să le explorați în Comunitatea C-Voucher. Accesați link-ul alăturat pentru a consulta toate soluțiile circulare finanțate: https://spaces.fundingbox.com/spaces/c-voucher-circular-economy-cases-portfolio

Accesul în Comunitatea C-Voucher vă permite să descoperiți toate resursele și instrumentele dezvoltate și utilizate în cadrul consorțiului pentru elaborarea și gestionare schemelor de finanțare cu componentă de economie circulară dedicate mediului de afaceri. Programul de Calibrare dedicat sustenabilității metodologiei, care include și șapte sesiuni video pentru facilitarea procesului de înțelegere și de adaptare a metodologiei, poate fi consultat la adresa: https://spaces.fundingbox.com/spaces/c-voucher-adapting-our-circular-design-toolkit

Evenimentul final al proiectului va avea loc on-line în perioada 25-26 mai 2021 și va fi accesibil tuturor celor interesați de subiectul economiei circulare. Pe parcursul acestuia vor avea loc prezentări ce vor aborda relația consorțiului cu firmele beneficiare de vouchere de inovare, furnizorii de soluții inovative, organizațiile partenere care au contribuit la implementarea cu succes a acestei inițiative și impactul pe care acestea îl au în regiunile în care soluțiile au fost implementate. Desfășurătorul evenimentului și formularul de înscriere vor fi disponibile în curând.

Proiectul C-VOUCHER este implementat de către un consorțiu internațional compus din agenții de dezvoltare ce provin din șase state europene, acceleratoare de afaceri clustere și firme suport. Este finanțat din programul de cercetare-dezvoltare-inovare Horizon 2020 al Comisiei Europene, componenta INNOSUP-01 – Proiecte facilitate de clustere pentru noi lanțuri de valoare.

https://c-voucher.com/community/

Echipa C-Voucher a ADR Nord-Vest
Manager de proiect – Ioana Dragoș
Experti designer coaching & mentorat – Mihai Dragomir, Ligia Cremene
Experți implementare – Ioana Pavel, Beatrice Moldovan
Expert comunicare – Ovidiu Mărginean
Expert financiar – Angela Man
Șef Departament – Dorin C. Domuța/ Ioana A. Bradea