Proiectul a fost finanţat prin Programul eContentplus, obiectivul principal al acestuia fiind de a aborda aspectele legate de planificarea teritorială în conformitate cu politicile comunitare din domeniul mediului, având în vedere adoptarea...
DetaliiReţea Suport pentru Afaceri la Graniţele Externe ale UE
Proiectul a fost finanţat din Programul Interreg IVC, scopul acestuia fiind de a facilita colaborarea dintre regiunile Europene aflate la graniţele externe ale Uniunii Europene care au decis sa colaboreze mai strâns şi să participe împreună la...
DetaliiASVILOC +
Agenţii de dezvoltare ce sprijină valoarea sistemelor de inovare în economiile locale şi regionale. Proiectul implementat în cadrul unui consorţiu format din 13 parteneri, coordonat de Agenţia de Dezvoltare a Regiunii Marche – Sviluppo...
DetaliiInspiraţie Antreprenorială pentru Uniunea Europeană
Proiectul a fost finanţat din Programul Interreg IVC, obiectivul principal al acestuia fiind îmbunătăţirea eficacităţii politicilor de susţinere a spiritului antreprenorial, în vederea modernizării şi a creşterii competitivităţii economice a...
DetaliiCluster de Energie Geotermală în Europa Centrală
Proiectul a fost finanţat din Programul Cadru 7 al Comisiei Europene (FP7) şi a avut ca obiectiv principal dezvoltarea capacităţii actorilor locali din domeniul utilizării apelor geotermale de a exploata această resursă cu precădere în beneficiul...
DetaliiClustArs: Excelenţă în Managementul de Clustere
Proiectul, implementat în parteneriat în regiunile Nord-Vest România, Insulele Canare (Spania), Marmara de Est (Turcia) şi Molise (Italia), a fost finanţat din Programul de Competitivitate şi Inovare al Comisiei Europene (CIP 2013)...
DetaliiCluster de Industrii Creative Transilvania – Cluj-Napoca
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca şi cu Cluj Innovation Park, organizează în data de 1 septembrie 2016, un seminar dedicat industriilor creative şi culturale – oportunităţi, tendinţe...
DetaliiAchizitie de servicii de formare profesionala
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate Contractantă, dorește să achiziționeze, Servicii de formare profesională, respectiv un pachet de formare profesională, pentru 2 persoane următoarele specificații/ cerințe...
DetaliiGhidul Solicitantului pentru prioritatea de investiții 2.2. – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor, lansat în consultare publică
blabla
DetaliiLacul Colibița
Lacul Colibița, unul dintre cele mai faimoase atracții naturale din Bistrița-Năsăud, este situat la aproximativ 900 m în inima Munților Călimani. Înconjurat de păduri de brad și molid și roci abrupte, Lacul Colibița oferă peisaje cu adevărat...
DetaliiUntold Festival
Câștigător al premiului Best Major Festival oferit la European Festival Awards 2015 și a peste 8 premii international în Media și PR, Festivalul Untold este cel mai mare festival din România și unul dintre cei mai noi pretendenți la masa de top a...
Detalii