Proiecte
Pe baza atribuţiilor conferite prin Legea Dezvoltării Regionale (315/2004) Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest inițiază sau participă în calitate de partener în diferite proiecte cu finanţare nerambursabilă în scopul susţinerii obiectivelor politicii de dezvoltare regională şi pentru îndeplinirea priorităţilor stabilite prin Planul de Dezvoltare a Regiunii.
Proiectele implementate în ultimii ani, finanţate cu precădere din Iniţiative ale Uniunii Europene sau Programe de Cooperare Teritorială Europeană, s-au axat pe sprijinirea domeniilor de excelenţă regională, punând accent pe sprijinul mediului economic, dar şi pe dezvoltarea resurselor umane. De asemenea, tot în cadrul unor proiecte proprii, Agenţia participă în reţelele Europene: Enterprise Europe Network şi Reţeaua Centrelor de Informare Europe Direct.
ADR Nord-Vest începe procesul de selecție al grupului țintă din cadrul proiectului „Consolidarea dialogului între APL și ecosistemele din regiunea Nord-Vest”
Începând cu data de 10 octombrie 2022, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de beneficiar al proiectului “Consolidarea dialogului între APL și ecosistemele din regiunea Nord-Vest”, cod SIPOCA 927/MySMIS2014 – 150753, anunță inițierea procesului de selecție al grupului țintă din cadrul proiectului. *** ERATĂ Vă aducem la cunoștință prelungirea termenului limită de înscriere în
ADMA TranS4MErs
ADMA TranS4MErs este un proiect de 5,6 milioane EURO finanțat de Programul Cadru de Cercetare și Inovare Horizon 2020 al Uniunii Europene, bazat pe activitatea ADMA, Centrul European de Asistență pentru Producție Avansată. Proiectul a fost lansat oficial pe 1 octombrie 2021. Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 3 ani și va fi
LANSARE PROIECT „SPRIJIN LA NIVELUL REGIUNII DE DEZVOLTARE NORD – VEST PENTRU PREGĂTIREA DE PROIECTE FINANȚATE DIN PERIOADA DE PROGRAMARE 2021- 2027 PE DOMENIILE MOBILITATE URBANĂ, REGENERARE URBANĂ PENTRU MUNICIPII (ALTELE DECÂT REȘEDINȚE DE JUDEȚ) ŞI ORAȘE, CENTRE DE AGREMENT/BAZE TURISTICE (TABERE ȘCOLARE) ȘI INFRASTRUCTURĂ ȘI SERVICII PUBLICE DE TURISM, INCLUSIV OBIECTIVELE DE PATRIMONIU CU POTENȚIAL TURISTIC (2D)”, COD SMIS 143479
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest anunță demararea proiectului intitulat “Sprijin la nivelul regiunii de dezvoltare Nord – Vest pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021- 2027 pe domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană pentru municipii (altele decât reședințe de județ) şi orașe, centre de agrement/baze turistice (tabere școlare) și infrastructură și servicii publice
LANSARE PROIECT „SPRIJIN LA NIVELUL REGIUNII DE DEZVOLTARE NORD – VEST PENTRU PREGATIREA DE PROIECTE FINANŢATE DIN PERIOADA DE PROGRAMARE 2021-2027 PE DOMENIILE MOBILITATE URBANĂ (REŞEDINŢE DE JUDEŢ), REGENERARE URBANĂ (REŞEDINŢE DE JUDEŢ) ŞI INFRASTRUCTURA RUTIERĂ DE INTERES JUDEŢEAN, INCLUSIV VARIANTE OCOLITOARE ŞI/SAU DRUMURI DE LEGATURĂ (3D)”, COD SMIS 143478
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest anunță demararea proiectului intitulat “Sprijin la nivelul regiunii de dezvoltare Nord – Vest pentru pregatirea de proiecte finanţate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile mobilitate urbană (reşedinţe de judeţ), regenerare urbană (reşedinţe de judeţ) şi infrastructura rutieră de interes judeţean, inclusiv variante ocolitoare şi/sau drumuri de legatură (3D)” cu
MIND4MACHINES: nou proiect cu scheme de vouchere pentru digitalizare și robotică
Împreună cu 10 parteneri europeni, timp de 3 ani, ADR Nord-Vest va implementa începând de astăzi, 14 iunie 2021, proiectul MIND4MACHINES – Noi lanțuri de valoare în industria prelucrătoare, prin asigurarea conectării mașinilor cu oameni, procese și tehnologii finanțat din programul de cercetare – dezvoltare – inovare Horizon 2020, componenta INNOSUP-01. Prin proiect vor fi
Lansare proiect „Sprijin la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada 2021–2027 pe domeniul specializare inteligentă”, cod SMIS 141736
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest anunță demararea proiectului de asistență tehnică intitulat „Sprijin la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada 2021–2027 pe domeniul specializare inteligentă„ cu finanţare prin POAT 2014-2020. Obiectivul general al proiectului este pregatirea de proiecte mature pentru perioada de programare 2021-2027 la nivelul regiunii de dezvoltare
Lansare proiect „Sprijin pentru ADR Nord – Vest în operaţionalizarea rolului de Autoritate de Management pentru POR Nord – Vest 2021 – 2027”, cod SMIS 140803
În perioada de programare 2021-2027 Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR Nord-Vest) va îndeplini rolul de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional Nord-Vest 2021-2027 (POR NV 2021-2027). Conform OUG nr. 122/2020, prin care sunt prevăzute măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România, Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest
Anunţ de închidere proiect – “Sprijin financiar pentru ADR Nord-Vest în vederea îndeplinirii activităţilor delegate privind implementarea POSCCE – 2019”
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest și Ministerul Fondurilor Europene încheie proiectul “Sprijin financiar pentru ADR Nord-Vest în vederea îndeplinirii activităților delegate privind implementarea POSCCE – 2019“, număr contract 2.1.101/24.04.2019, cod MySMIS 128343. Proiectul a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Sprijin pentru coordonarea,
IMPROVE
IMPROVE – Îmbunătățirea politicilor privind finanțarea activităților de cercetare, dezvoltare și inovare (Improving Structural Funds for better delivery of R&D&i policies) Proiectul reunește 8 parteneri din 8 state membre UE (Spania, Franța, Italia, Bulgaria, România, Estonia, Finlanda și Portugalia) și își propune ca prin schimbul de experiență dintre parteneri și transferul de bune practici să
COHES3ION
Integrarea dimensiunii teritoriale pentru asigurarea coeziunii Strategiei Regionale de Specializare Inteligentă S3 (Integrating the territorial dimension for cohesive S3) Obiectiv Proiectul îşi propune îmbunătăţirea performanţei şi impactului Strategiilor de Specializare Inteligentă (S3) şi a Programelor Operaţionale conexe, finanţate din FEDR, în ceea ce privește furnizarea de inovație de către actorii din cercetare și dezvoltare, prin
EMOBICITY
Creșterea eficienței energetice prin promovarea mobilității electrice în orașe (Increase of energy efficiency by Electric MOBIlity in the CITY). Proiectul a fost declarat câștigător în cadrul celui de al patrulea apel de proiecte aferent Programului European de Cooperare Teritorială INTERREG Europe 2014-2020 ObIectivul proiectului : Obiectivul general al proiectului EMOBICITY constă în îmbunătățirea politicilor publice
Proiect european de revitalizare a orașelor – fortărețe
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest demarează într-un consorțiu european proiectul Recapture the Fortress Cities, cu un buget total de peste 1,5 milioane de euro, finanţat prin Programul Interreg Europe 2014-2020, cu perioada de implementare august 2019 – iulie 2023. Proiectul are drept scop îmbunătățirea politicilor publice direcționate spre revitalizarea sustenabilă a clădirilor și a structurilor
INNO
INNO.RO este o platformă dezvoltată de către Departamentul Investiții Regionale și Instrumente Financiare Inovatoare al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, care își dorește să devină ecosistemul online dinamic care identifică și generează oportunități de dezvoltare pentru membrii implicați. Misiunea noastră este să dezvoltăm și oferim instrumentele necesare pentru a răspunde nevoilor partenerilor și clienților noștri. Platforma
NewGenerationSkills (NGS)
Valorificarea potențialului pentru afaceri și inovare socială în Regiunea Dunării, prin înzestrarea tinerilor cu noi abilități (Unlocking the potentials for business and social innovation in the Danube Region by equipping young poeople with new generation skills) http://www.interreg-danube.eu/approved-projects/newgenerationskills Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a implementat în perioada ianuarie 2017-iunie 2019 proiectul NGS – NewGenerationSkills – declarat
Sprijin pentru ADR Nord-Vest în vederea implementării POR 2014-2020 în perioada 2018-2019
Titlul proiectului: Sprijin pentru ADR Nord-Vest în vederea implementării POR 2014-2020 în perioada 2018-2019 Denumirea beneficiarului: Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest Scopul proiectului: Obiectivul general al proiectului este reprezentat de sprijinul financiar pentru Organismul Intermediar din cadrul ADR Nord-Vest pentru realizarea activităţilor specifice atribuţiilor delegate prin „Acordul Cadru de delegare a atribuţiilor privind implementarea POR
C-Voucher – Lanțuri de valoare circulare în cadrul Strategiilor Regionale de Inovare Europene
C-Voucher Lanțuri de valoare circulare în cadrul Strategiilor Regionale de Inovare Europene Obiectiv: dezvoltarea de noi lanțuri de valoare care să contribuie la generarea de modele de afaceri inovative, subscrise principiilor economiei circulare, prin dezvoltarea și adoptarea de soluții inovative în: industria prelucrătoare industria agro-alimentară textile și confecții distribuția, tratarea și epurarea apei domeniul sănătății,
NewGenerationSkills
Tinerii au potenţialul de a fi un motor al schimării în bine pentru comunitatea lor prin intermediul inovării. Cu toate acestea, 62% dintre tinerii din Europa Centrală și de Est nu sunt interesați să înceapă propria lor afacere, în timp ce unul din cinci ar dori dar consideră demersul prea dificil. Acest nivel scăzut de
ANUNŢ DE ÎNCHIDERE PROIECT – „Sprijin financiar pentru ADR Nord-Vest în vederea îndeplinirii activităților delegate privind implementarea POSCCE în perioada 2016-2018“
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest și Ministerul Fondurilor Europene încheie proiectul “Sprijin financiar pentru ADR Nord-Vest în vederea îndeplinirii activităților delegate privind implementarea POSCCE în perioada 2016-2018“, număr contract 2.1.033/08.06.2017. Proiectul a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020, axa prioritară 2 – Sprijin pentru coordonarea, gestionarea și
Alianță Regională pentru Industrii Creative – Regional Creative Industries Alliance
Obiectivul principal al proiectului este acela de a contribui la îmbunătățirea politicilor și programelor care susțin competitivitatea firmelor din domeniul cultural-creativ, prin schimb de bune practici între regiunile partenere. Prin interacțiunea dintre actorii implicați în acest domeniu, este avută în vedere dezvoltarea avantajelor competitive ale entităților active în sectorul industriilor culturale și creative prin facilitarea
#InvestEU in Northern Transylvania
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, prin Centrul ED Transilvania de Nord va implementa, în primul semestru al 2017, proiectul cu titlul #investEU in Northern Transylvania. Proiectul va promova Planul de Investiţii pentru Europa (Planul Junker), care vizează stimularea investiţiilor şi creşterea competitivităţii pe termen lung în UE. Obiectivul general al proiectului este creşterea gradului de
Cluster Transnaţional în domeniul Energiei Regenerabile
Proiectul a fost finanţat din Programul Interreg IVC, obiectivul principal al acestuia fiind constituirea şi dezvoltarea unui cluster în domeniul energiilor regenerabile prin atragerea de agenţi economici care activează în domeniu, precum şi a centrelor de cercetare şi a universităţilor care derulează activităţi de cercetare în sectoare de interes, alături de autorităţi publice care contribuie
Circulație – Sănătate – Mediu: Soluții Inteligente pentru Susținerea Economiilor Urbane
ADR Nord-Vest a fost partener asociat coordonator pentru Regiunea Nord-Vest în cadrul proiectului THE ISSUE, finanțat prin cel de-al 7-lea Program Cadru pentru cercetare și dezvoltare tehnologică (FP7) al Comisiei Europene. Proiectul a vizat în principal domeniul Sistemelor de Transport Inteligente (ITS), obiectivul major fiind definirea unui Plan de Acțiune Comun (JAP) la nivel european
IMM-uri durabile prin Enterprise Europe Network
Proiectul, implementat de ADR Nord-Vest în parteneriat cu alte cinci regiuni din Europa: Liguria (coordonator) şi Piemont (Italia), Provence-Alpes-Côte d’Azur (Franţa), Göteborg (Suedia) şi Ţara Bascilor (Spania) a fost finanţat prin Programul de Competitivitate şi Inovare al Comisiei Europene în perioada 2012-2013 fiind o Acţiune Specifică în contextul Enterprise Europe Network. Obiectivul principal al proiectului
Parteneriat pentru înfiinţarea de parcuri științifice şi tehnologice în Europa de Est
Proiectul STP a fost finanţat din Programul Interreg IVC, obiectivul principal al acestuia fiind sprijinirea dezvoltării economiei bazate pe cunoaştere prin crearea şi consolidarea unor structuri care promovează inovarea în rândul IMM-urilor – respectiv Parcurile Ştiinţifice şi Tehnologice (PST) şi prin impulsionarea direcționată a activităților de cercetare. Aceste parcuri au misiunea de a pune în
Clustere şi reţele – motoare ale dezvoltării pentru creşterea competitivităţii şi a capacităţii de inovare
Proiectul regioNet a fost finanţat din Programul Interreg IVC, obiectivul principal al acestuia fiind transferul de expertiză şi bune practici în domeniul managementului reţelelor şi al clusterelor, între regiunile Saxonia din Germania, județul Cluj şi regiunile Malopolska din Polonia. În cadrul proiectului, ADR Nord-Vest în colaborare cu partenerul său OTIMMC, au elaborat un studiu privind
Geoportal European pentru promovarea Regiunii Nord-Vest
Proiectul a fost finanţat prin Programul eContentplus, obiectivul principal al acestuia fiind de a aborda aspectele legate de planificarea teritorială în conformitate cu politicile comunitare din domeniul mediului, având în vedere adoptarea Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European şi Consiliului cu privire la instituirea unei infrastructuri pentru informaţii spaţiale INSPIRE. Proiectul s-a bazat atât pe identificarea
Reţea Suport pentru Afaceri la Graniţele Externe ale UE
Proiectul a fost finanţat din Programul Interreg IVC, scopul acestuia fiind de a facilita colaborarea dintre regiunile Europene aflate la graniţele externe ale Uniunii Europene care au decis sa colaboreze mai strâns şi să participe împreună la acţiuni pentru a adresa provocările comune. Proiectul a vizat dezvoltarea unei mai bune înţelegeri legată de provocările cheie,
ASVILOC +
Agenţii de dezvoltare ce sprijină valoarea sistemelor de inovare în economiile locale şi regionale. Proiectul implementat în cadrul unui consorţiu format din 13 parteneri, coordonat de Agenţia de Dezvoltare a Regiunii Marche – Sviluppo Marche, în perioada 2010-2013, a fost finanţat prin Proiectul Transnaţional de Cooperare Sud-Estul Europei. Obiectivul general al proiectului a fost acela
Inspiraţie Antreprenorială pentru Uniunea Europeană
Proiectul a fost finanţat din Programul Interreg IVC, obiectivul principal al acestuia fiind îmbunătăţirea eficacităţii politicilor de susţinere a spiritului antreprenorial, în vederea modernizării şi a creşterii competitivităţii economice a Uniunii Europene. Cei 12 parteneri, coordonaţi de către Municipalitatea Ejsberg din Danemarca, au lucrat la îmbunătăţirea politicilor în domeniu, promovând spiritul antreprenorial, inclusiv prin campanii
Cluster de Energie Geotermală în Europa Centrală
Proiectul a fost finanţat din Programul Cadru 7 al Comisiei Europene (FP7) şi a avut ca obiectiv principal dezvoltarea capacităţii actorilor locali din domeniul utilizării apelor geotermale de a exploata această resursă cu precădere în beneficiul economiilor rurale, prin crearea şi dezvoltarea unui Cluster de Energie Geotermală. Consorţiul proiectului a desfăşurat activităţi de culegere şi
ClustArs: Excelenţă în Managementul de Clustere
Proiectul, implementat în parteneriat în regiunile Nord-Vest România, Insulele Canare (Spania), Marmara de Est (Turcia) şi Molise (Italia), a fost finanţat din Programul de Competitivitate şi Inovare al Comisiei Europene (CIP 2013), componenta Cluster Excellence. Obiectivele principale ale proiectului au vizat îmbunătăţirea competenţelor de management de cluster, a capacităţii administrative a clusterelor existente, precum şi
Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord aduce Uniunea Europeana direct in casa ta!
Incepand cu luna februarie 2008, cetatenii Regiunii Nord-Vest au posibilitatea de a adresa intrebarile, preocuparile si/sau opiniile lor privind Uniunea Europeana, Centrului regional Europe Direct Transilvania de Nord. Este vorba despre un centru de informare specializat, care apartine retelei europene cu acelasi nume – EUROPE DIRECT – si este cofinantat de Comisia Europeana si ADR
NEPTUNE
Crearea de noi lanturi valorice inter-sectoriale in Europa, facilitate de clustere, pentru a stimula inovarea IMMurilor in domeniul Apei/ Industriilor Albastre Obiectiv: Sprijinirea colaborării transfrontaliere, a inovării şi a antreprenoriatului între diferite regiuni din Europa pe lanţul de valoare, prin stimularea sectoarelor conexe care să deservească în mod inovativ domeniul Apei – BLUE GROWTH: ITC, energie, mediu, agricultură, apă. IMMurile
TRAM
TRAM – Elaborarea de noi planuri de acțiune pentru o mobilitate urbană sustenabilă – Towards new Regional Action plans for sustainable urban Mobility – https://www.interregeurope.eu/tram/ Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest implementează în perioada aprilie 2016 – martie 2021, proiectul TRAM, finanțat prin programul de cooperare interregională Interreg Europe 2014-2020, componenta „Sprijinirea tranziției către o economie
InnoCap Transylvania 2015-2016
Servicii oferite în scopul creşterii capacităţii de inovare a IMM-urilor din Macroregiunea 1 din România Obiectivul general al proiectului este acela de a consolida capacitatea de inovare a firmelor cu potenţial inovativ din Transilvania pentru atingerea unui grad de competitivitate durabilă. Proiectul se focalizează pe audituri de inovare cuprinzătoare, asistate de experţi certificaţi, derulate pentru
RegPol²
Răspunsuri socio-economice şi politice la procesele de polarizare regională în Europa Centrală şi de Est Proiectul are ca obiectiv principal educarea specialiştilor în procese complexe de luare a deciziilor privind politicile regionale, instruirea tinerilor cercetători în legătură cu problemele polarizării regionale precum şi îmbunătăţirea documentelor de programare. RegPol2 pregăteşte 16 tineri cercetători pentru cariere în
Proiect SME ORGANICS
SME ORGANICS Creşterea competitivităţii și sustenabilității IMMurilor din sectorul ecologic – Enhancing SME competitiveness and sustainability in the organic sector – http://www.interregeurope.eu/smeorganics/ Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest implementează în perioada aprlie 2016 – martie 2020, proiectul SME ORGANICS, finanţat prin programul de cooperare interregională Interreg Europe 2014-2020, componenta „Îmbunătăţirea politicilor pentru creşterea competitivităţii IMMurilor”. Obiectivul
BISNet Transylvania – parte a Enterprise Europe Network
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi partenerii săi din cadrul consorţiului regional BISNet Transylvania – Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000 – filiala Institutul de Cercetări pentru Instrumentaţie Analitică – Centrul de Transfer Tehnologic CENTI, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Inginerie Electrică
În Feleac se construieşte practica UTCNeşte!
ADR Nord-Vest a fost partener în cadrul proiectului “În Feleac se construieşte practica UTCNeşte!”, proiect finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane POSDRU nr. 189/2.1/G/155931, al cărui beneficiar a fost Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Perioada de implementare a proiectului a fost 6.07.2015-31.12.2015. Obiectivul general a fost sprijinirea a 150 de